plictis de primavara
in creieri storsi
ma-ngana-a fericire

muscaturi edenice
pe fata neteda de-amor
in remuscari dispare

Mortii vii
in ochii viilor morti
curcubee alb-negru
suspinand

minti soptite-n alb
suflet virtual
in ganduri spovedite

Bule de oxigen
vorbe-azvarlite-n larg
trairi nevinovate
sub lacat.

Nimic nu poate fi mai dureros decat singuratatea. Nu cunosc nicio boala atat de durerasa;nu cunosc nicio pedeapsa atat de aspra; nu-mi doresc un cosmar mai dur de atat...

Sa fii singur e pedeapsa suprema pentru cei care nu stiu sa-si tina prietenii aproape, e pedeapsa cea mai aspra pentru cei ce nu-si doresc o familie, este chinul cu care se confrunta cei mai egoisti dintre noi-si eu.

Acum simt gustul amar al egoismului meu...

Nu m-am tinut de cuvant si am intarziat un pic; asta pt ca n-am prea dormit bine in ultima vreme.
Nu m-am odihnit fiindca m-am stresat sa vad stirile, sa vopsesc ouale si sa pierd vremea pe mess.
Grea boala m-a ajuns...acum la batranete...
In zilele astea ma incearca niste sentimente tare ciudate: AS VREA N-AS VREA, M-AS DUCE, NU M-AS DUCE, M-AS BAGA, NU M-AS BAGA, tare complicata e viata cand esti nehotarat.
Nu mi se intampla prea des sa nu pot lua o hatarare, insa acum situatia ma depasescte de-a dreptu'. Si asta pentru ca m-am complicat singura...asa suntem noi femeile, ne complicam viata ca sa nu ne plictisim...unele mai iesim la liman, altele divorteaza, altele se sinucid....depinde cat de tari suntem in ambitie.
Voiam sa va impartesesc trairile mele, insa mi-am dat seama ca e un open space aici, si parca nu ma aranjeaza...asa ca o sa bat campii si-atat.
Am avut de curand o revelatie, mi-am dat seama cat sunt de norocoasa.......iubita, apreciata, indragita..........ce poate fi mai frumos? Asta ar trebui sa ma linisteasca si sa-mi dea putere sa-mi vad de viata mai departe....si totusi, nici recesiunea, nici tara asta de rahat, nicic onducatorii nostri preacurviti, nimic nu-mi da mai mari emotii decat trairile sufletesti ce-mi amintesc ca sunt vie...